Coaching pentru Performanta si Armonie


Go to content

Main menu:


Toxicitatea talentului

Resurse > Mental Coaching

Toxicitatea talentului

Sunt talentat, deci merit

În cele ce urmeaza, va propunem câteva posibile modalitati prin care talentul, vazut ca ceva înnascut, este mai degraba daunator decât folositor. Îmi spui ca am talent si mi-a usor sa înteleg ca e ceva „de bine”. Ma bucur ca-mi spui asta. Pâna în acest moment, „valoarea” mea (iar îmi aduc aminte de sloganul „valoare prin tenis”, care neadecvat interpretat, duce la crearea unor convingeri si comportamente neadecvate) era una foarte fireasca: îmi placea sa (ma) joc pe terenul de tenis (sau pe orice alt teren de sport sau mediu în care o persoana face ceva, intreprinde o activitate). Aflu acum ca exista ceva mai pretios decât bucuria momentului: am talent si o sa pot sa ajung „cineva”, faimos sau „frumos” si bogat; lumea o sa ma aprecieze pentru talentul meu transformat în rezultate.
Nu e ceva rau, în limite rezonabile. Ce s-a întâmplat cu bucuria mea de a face ceea ce fac, bucuria si satisfactia clipei? De cele mai multe ori am vazut ca bucuria „trebuie” amânata: trage tare acum, munceste, iar bucuria o sa vina dupa ce obtii rezultatele care sa confirme talentul. Este vorba aici de „amânarea recompensei”, asa cum o numesc psihologii, despre care vom vorbi cât de curând.
Poate aparea o dilema pentru mine: daca sunt talentat si prind totul atât de repede, de ce este nevoie de atâta efort? Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca, „talentul” se bazeaza pe un ingredient de baza care este placerea. Pe care tu vrei sa mi-o elimini din pregatirea care devine „serioasa”. Si asta ma cam supara...
Si ce se întâmpla când nu obtin rezultatele care sa confirme „talentul”? Pentru ca mi-ai prezis ca voi reusi, pentru ca sunt talentat, deci merit. Care sa fie una dintre caile de a-mi justifica nereusita? De multe ori, prefer sa dau vina pe teren, rachete, dispozitii, antrenori, spectatori, mingi etc.

Nu sunt talentat, deci ma las

Daca talentul este rege, ce ma fac daca nu obtin rezultatele dorite? Îmi place ceea ce fac, dar simt de la cei din jurul meu ca trebuie sa caut altceva unde sa ajung printre primii. Convingerea de tipul „fara talent n-ai cum sa ajungi în top” favorizeaza, în mod evident, abandonul. La fel si convingerea „daca n-ai ‘rezultate’, înseamna ca n-ai talent”. Lasa-te. Fa altceva. Fii „valoros”.



1978: Cum vi se pare?

În 1978, Carol Dweck, unul dintre cei mai pasionati si inspirati psihologi ai acelor ani, a pus la punct un studiu care mie mi se pare foarte interesat si sunt curios cum vi se pare si voua. Iata pe scurt ce a facut Dweck.
El le-a dat un chestionar la 330 de eelvi din clasa a 6-a pentru a vedea care sunt convingerile lor legate de talentul înnascut, mai precis
inteligenta. Pentru cei care credeau în inteligenta înnascuta, Dweck a folosit termenul de „cadru-mental închis” (fixed mind-set), iar pentru cei care credeau ca inteligenta este ceva ce poate fi dezvoltat a folosit termenul „cadru-mental deschis” (growth mind-set).
Elevii au primit doua serii de probleme de rezolvat, prima cu probleme foarte simple, a doua foarte dificile. Doua tipare atitudinale au reiesit. Cei cu cadrul-mental închis, au început sa se auto-învinuieasca spunând lucruri ca „Cred ca nu ma prea duce capul”, „N-am avunt niciodata o memorie prea buna”, „Nu sunt prea bun la astfel de lucruri”. Ceea ce este si mai interesant este faptul ca, doar cu câteva minute mai înainte, aceeasi elevi traisera momente de succes maxim, dupa rezolvarea problemelor usoare. Inteligenta si memoria lor functionasera foarte bine. Mai mult, performantele lor fusesera chiar putin mai bune decât ale celor din grupul cu „cadru-mental deschis”.
Ce au facut cei din grupul cu „cadru-mental deschis”? Ei nu s-au focalizat pe motivele pentru care au esuat. Mai mult, ei nici nu pareau sa considere ceea ce se întâmpla ca pe un esec. 80% dintre elevii din acest grup au cautat solutii, îmbunatatindu-si strategiile de abordare a probemelor pe parcursul testarii, unii reusind sa rezolve probleme ce erau cotate ca fiind mult peste nivelul lor. În timp ce ceilalti deja renuntasera.
Amândoua grupurile de elevi întelesesera ca testul le masura „talentul”, adica inteligenta. Diferenta majora între elevii dintre cele doua grupuri consta în faptul ca cei cu „cadrul-mental închis” aveau convingerea ca li se masoara si inteligenta viitoare, ei considerând inteligenta ca ceva dat, înnascut, în timp ce elevii din grupul cu „cadru-mental deschis” aveau convingerea ca inteligenta lor din acel moment va fi mai buna în viitor, iar progresul se producea si în timpul testarii.
Cum vi se pare?

Acasa | Despre | Coaching | Performanta sportiva | Performanta profesionala | Resurse | Contact | Site Map


Back to content | Back to main menu