Coaching pentru Performanta si Armonie


Go to content

Main menu:


Pentru ca imi place!

Resurse > Mental Coaching

Pentru ca imi place
septembrie 2008

De ce mai joaca baiatu` asta tenis
? Eram pe marginea unui teren unde se juca un meci oficial. Era o diferenta mare de valoare între cei doi reflectata de pregatirea fizica, experienta competitionala si de tabela de marcaj, dar se juca frumos.
„Baiatu`” care generase intrebarea avea lovituri frumoase si reusea adesea sa-i puna probleme profesionistului din c
ând în când, dar era trecut de 20 de ani. Întrebarea cu pricina nu fusese pusa de cel care conducea pe teren, ci de alti jucatori mai bine clasati si mai dusi pe la turnee, dar care, în ciuda sperantelor pe care si le puneau multi în ei, nu confirmasera înca.

Daca am fi si noi rai, am putea imprumuta sablonul gândirii celor de mai sus si am afirma ca tenis ar trebui sa joace numai Federer si, poate, Murray, iar Nadal sa se lase dupa ce l-a batut scotianul. Oricum, conform standardelor celor care au pus întrebarea de mai sus, ne putem imagina cat de îndreptatiti ar putea fi Federer si Murray sa se întrebe la fel relativ la prietenii nostri: De ce mai joaca baietii astia tenis?
Dar n-o fac! Nu pun aceasta
întrebare pe care am mai auzit-o rostita acum cativa ani relativ la cateva fete trecute de 25 de ani care înca se luptau la turneele de 25.000$, dând tot ce puteau da pe teren, atât la antrenamente, cât si la meciuri, dar fara de a obtine rezultate „notabile”. Ceea ce mi s-a parut surprinzator este faptul ca, de cele mai multe ori, cei care pun astfel de întrebari nu se uita la meciurile de tenis, nici din tribune, nici la televizor.

DE placere si CU placere

Foarte frecvent am
întâlnit urmatoarea situatie: parintii îsi duc copilul la tenis pentru a avea o modalitate civilizata de a-si consuma energia de trei ori pe saptamana si la grupa. Uneori, atmosfera este atât de placuta, încât copilul alearga cu bucurie si participa cu mult interes la antrenamente, progresând uimitor în câteva luni. Este momentul ca antrenorul sa comunice parintilor ca este timpul de a aborda tenisul cu mai multa „seriozitate”, deoarece are talent si poate face sport de performanta.
Pana aici, nimic deosebit. Acum urmeaza partea interesanta. Dupa ce au hotar
ât ca talentul copilului merita sa fie fructificat, tot ceea ce a mers pâna atunci este dat la o parte si înlocuit cu treburi „serioase”: antrenamente individuale zilnice, disciplina de fier pâna la limita duritatii, „lectii teoretice” cu explicatii tehnico-tactice bazate pe un limbaj pretentios, toate acestea nepotrivite în fata unor copii de 7-8 ani, cand principala lor sursa de motivatie este jocul.
Urmarea? Cel mai adesea copilul progreseaza tehnic mai repede, dar
îsi pierde ingredientul principal: placerea. În afara faptului ca, de cele mai multe ori este suprasolicitat din punct de vedere fizic si apar accidentarile, copilului i se pune in spate o greutate prea mare din punct de vedere psihologic, ducând la dezvoltarea fricii de esec, a deteriorarii încrederii si chiar a respectului de sine si a aparitiei dificultatilor de ordin emotional.
Tenisul poate fi practicat „de placere” si „cu placere”. De regula, spunem ca cineva joaca tenis „de placere” atunci c
ând persoana respectiva nu are pretentii de performanta si „cu placere” atunci când se bucura în primul rând când ajunge pe terenul de tenis.
Tenisul poate fi practicat de placere, pentru mentinerea conditiei fizice, pentru sanatate, pentru relaxare, sau ca un prilej de a socializa cu prietenii. De asemenea, tenisul poate fi practicat ca o profesie, devenind o slujba, cu scopul de a c
âstiga banii necesari unei vieti îndestulatoare.

Banii si faima

Din punctul meu de vedere, am
întâlnit pe terenurile de tenis (si pe marginea acestora, cand e vorba de parinti sau bunici) trei categorii de motivatii: banii, statutul social (faima, notorietate) si placerea de a juca. Aceste trei categorii de motivatii se regasesc în fiecare din noi, dar în proportii diferite si cred ca cel mai bine este sa existe un echilibru. În plus, aceasta clasificare poate fi extinsa la orice activitate umana.
Motivatiile legate de bani si statut social sunt utile, dar pot avea si consecinte nedorite din categoria „am mai multi bani decat tine, deci
îti sunt superior”, sau „am o notorietate mai mare, deci sunt mai bun”. Aceste doua tipuri de motivatii sunt extrinseci, adica exterioare, bazate pe o recompensa indirecta, banii sau faima. Continuarea efortului în conditiile dificultatilor inerente ale drumului spre performanta poate fi foarte grea în anumite momente si este nevoie de o vointa de fier.
Pe fondul acestor motivatii frica de esec se poate dezvolta cu o mai mare usurinta, iar perceptia „presiunii” despre care tot auzim vorbindu-se
în comentariile sportive este mai puternica si asta pentru ca multumirea vine mai tarziu si este dependenta de rezultatul meciului, de numarul de puncte acumulate, de locul în clasament si de banii din cont cu care persoana îsi poate cumpara masina visata sau vila dorita. Iar banii, de cele mai multe ori, nu ajung niciodata.
„De ce mai joaca asta tenis?” Este foarte probabil ca cine pune o astfel de
întrebare sa fie motivat în special de faima pe care o aduce statutul de jucator de tenis „de succes”. Pericolul care sta în spatele unei astfel de motivatii excesive este dat de sentimentul de superioritate pe care îl poate genera si nu numai pe terenul de tenis, ci oriunde, dupa principiul „joc tenis mai bine, deci va sunt superior”. Acest principiu este ilustrat deseori în emisiunile televizate în care sportivii de performanta sau oameni cu notorietate devin formatori de opinie, vorbind cu superioritate si despre alte lucruri decat cele in care au excelat.

Placerea

Motivatiile din categoriile bani si notorietate sunt bune ca motor al progresului sportiv, dar pot avea dezavantajul legat de dificultatile legate de „presiunile” legate de rezultat. Cea de-a treia categorie este legata de placerea de a juca tenis si are avantajul unei recompense imediate. Daca intram cu bucurie pe terenul de tenis, suntem recompensati imediat pentru efortul pe care-l depunem, fiind mai putin dependenti de rezultatul meciului sau de rezultatul loviturii.
Ne putem bucura atunci c
ând reusim o lovitura foarte buna cu care câstigam un meci, ne putem întrista în caz contrar, dar ne putem bucura si de faptul ca pe teren am dat totul si putem avea satisfactia interioara pentru fiecare clipa petrecuta, pentru fiecare serviciu, pentru fiecare retur, sau pentru fiecare voleu. Ne bucuram pentru ca ne place ceea ce facem. Punct.
Pe terenul de tenis sau oriunde in alta parte, o astfel de activitate este numita
autotelica, adica motivanta si recompensatoare prin sine si deschide calea spre Zona, acel domeniu in care ne simtim bine, evoluam la cel mai inalt nivel si ne dezvoltam sanatos din toate punctele de vedere.
De curand a fost Cerbul de Aur, pe care l-am urmarit pe sarite. Nu sunt o persoana avizata, dar am remarcat ca sunetul nu este de cea mai buna calitate, vocalizele unor concurenti mi se pareau putin armonioase, iar prestatiile scenice erau de tot felul. Televizorul era deschis si la concertul formatiei Simple Red si am stat clipe bune sa verific daca era live, deoarece sunetul era de o calitate cu totul aparte. Desi nu sunt un mare fan al formatiei, nu am putut sa nu-i ascult pentru ca se
întâmpla ceva deosebit: armonia ce caracteriza prestatia numerosilor instrumentisti si a solistului vocal era însotita de placerea lor de a cânta ce se reflecta pe chipul lor. Am ascultat cu placere si am rezonat emotional.
De ce au urcat pe scena cei de la Simple Red? Poate pentru bani, poate pentru faima, dar din punctul meu de vedere si pentru placerea de a c
ânta pentru ei, dar si pentru noi, publicul. De ce jucat tenis Sampras, Agassi si de ce o face Federer. Poate pentru bani, poate pentru notorietate, dar cu siguranta ca le si place ceea ce au facut sau fac. Cred ca e pacat sa urci pe scena ca actor sau cantaret, sa predai la catedra, sa te faci medic, sa joci tenis, sa faci cercetare stiintifica, sau sa faci orice altceva ca meserie sau hobby daca nu o faci cu placere si nu simti ca ai o vocatie pentru acea activitate. Este pacat sa-ti poti alege slujba si s-o faci in asa fel incat tot timpul sa te gandesti la weekend sau la concediu.
In ultima vreme, n-am despartit de mari actori ai scenei romanesti si universale. De curand, a fost Stefan Iordache. Pana in ultima clipa a vietii sale, ei si-au iubit meseria devenita vocatie, sau, poate, vocatia devenita meserie. Keneth Ravizza, un psiholog sportiv faimos, are obiceiul sa le puna sportivilor cu care lucreaza urmatoarea intrebare dificila: „Daca ai afla ca mai ai de trait 3 luni, ai mai juca tenis (sau baschet, fotbal etc.)?” Raspunsul celor mai multi dintre clientii lui este DA.
Asadar,
de ce mai joaca baiatu` asta tenis? Pentru ca ii place!


Acasa | Despre | Coaching | Performanta sportiva | Performanta profesionala | Resurse | Contact | Site Map


Back to content | Back to main menu