Coaching pentru Performanta si Armonie


Go to content

Main menu:


Mr Mental Coach

Resurse > Mental Coaching

Mister Mental Coach
iulie 2009

Parintii, antrenorul, colegii de echipa si adversarii contribuie cu totii la „pregatirea mentala” a unui jucator de tenis. Asa cum tenisul se poate invata de unul singur, dar sunt foarte putine persoane care nu apeleaza la un antrenor, asa cum pregatirea fizica se poate face de unul singur sau poate fi facuta de antrenorul de tenis, dar tot mai multe persoane apeleaza la un specialist, la fel se întampla si cu pregatirea mentala.



Cine coordoneaza pregatirea mentala?

Cine este specialistul? Exista psihologi sportivi, special pregatiti pentru lucrul cu sportivii, exista psihoterapeuti care s-au specializat si pentru domeniul sportului. Deoarece cuvintele psiholog si psihoterapeut înca mai genereaza retineri, multi dintre specialistii din domeniu lucreaza sub titulaturi diverse ca
mental coach, sau peak performance expert, pentru a ma rezuma numai la doua dintre acestea. Mentionez ca dintre toti profesionistii din domeniul psihologiei, singurul care este nevoit ca o exigenta în pregatirea sa sa lucreze cu sine este psihoterapeutul.

De la antrenor la coach

Desi este un termen împrumutat din sport,
coaching-ul este mult mai mult decât „antrenorat”, iar coach-ul în sens larg este altceva decât antrenorul sportiv. Este foarte interesant faptul ca acest nou curent de acompaniere a unei persoane pentru ca aceasta sa-si valorifice potentialul a plecat de pe terenurile de tenis. Timothy Gallwey a publicat în 1974 o carte care a facut multa vâlva, The Inner Game of Tennis, urmata la putin timp de Inner Skiing si The Inner Game of Golf. Cuvântul „interior” (inner) a fost folosit pentru a indica starea launtrica jucatorului de tenis sau, pentru a folosi cuvintele lui Gallwey, „adversarul din mintea cuiva este mai redutabil decât cel aflat de cealalta parte a fileului”. Gallwey era de parere ca daca un antrenor poate ajuta un jucator sa elimine sau sa reduca obstacolele launtrice ale performantei, atunci va iesi la iveala o abilitate naturala neasteptata, fara a fi nevoie de prea multa interventie tehnica din partea antrenorului.
La vremea în care cartea sa a aparut pentru prima oara, putini antrenori erau dispusi sa-i înteleaga sau sa-i puna în aplicare ideile, chiar daca jucatorii le apreciau. În cartea sa
Coaching for Performance, John Whitmore afirma în 1992: „Însasi ratiunea de a fi a profesionistilor se afla în pericol. Ei credeau ca Gallwey încerca sa rastoarne învatarea tenisului cu capul în jos si ca astfel le discredita personalitatea, autoritatea si principiile în care investisera atât de mult. Într-un fel, el chiar o facea, dar teama le-a exagerat fanteziile legate de intentiile sale. El nu îi ameninta cu o învatatura similara, ci propunea pur si simplu ca ei sa fie mai eficienti o data cu schimbarea abordarii.”
Paradoxal, curentul
Inner Game si apoi coaching-ul a fost putin folosit pe terenurile de tenis, însa a fost preluat de specialistii din domeniul maximizarii performantei si din cel al dezvoltarii personale. Life Coaching si Executive Coaching au fost domenii care au cunoscut o dezvoltare exploziva în acei ani, numarul celor care si-au dezvoltat competentele în aceste domenii crescând exponential de la an la an.
Esenta coaching-ului consta în a elibera potentialul persoanelor pentru a maximiza propria lor performanta, înseamna a-i ajuta pe oameni sa învete ei însisi mai degraba decât a-i învata propriu-zis ceva. Asta este ceea ce consider eu un antrenament mental (mental coaching) de calitate: a acompania o persoana pentru a-i facilita perfectionarea deprinderilor mentale care s-o ajute sa faca performanta pe terenul de tenis, pastrând însa atentia treaza asupra armoniei vietii în integralitatea ei.
Tot Tim Gallwey a fost cel care a sugerat ca adversarul te ajuta daca
te pune în dificultate, pentru ca te ajuta sa progresezi. Victoria pe care o obtii în fata unui adversar care nu te solicita îti poate oferi bucurie pe moment, dar nu te ajuta sa-ti dezvolti jocul pentru a trece pe un nivel superior de performanta. Cât de mult mi-ar placea sa-l vad la sfârsitul unui meci de antrenament pe jucatorul învins cum se duce la adversarul lui si-i spune: „ai fost mai bun, felicitari pentru victorie si-ti multumesc pentru ca ai jucat atât de bine pentru ca mi-ai dat posibilitatea sa trag de mine si sa progresez”.

De la coach la mental coach

Un (mental) coach se gândeste la oameni prin prisma potentialului lor, nu în cei ai performantei lor. Un (mental) coach nu
convinge, nu da sfaturi, ci discuta si pune întrebarile potrivite urmarind constientizarea, asumarea responsabilitatii si facilitarea construirii încrederii clientului. Coaching-ul este bazat pe un parteneriat în eforturi, pe încredere, siguranta si presiune minima. Obtinerea încrederii în sine a sportivului ne cere sa renuntam la dorinta de a-i controla pe ceilalti sau de a le mentine încrederea în abilitatile noastre (ale antrenorilor) superioare. Este bine ca sportivul sa aiba încredere în antrenor, dar cu timpul, prin asumarea responsabilitatii, el trebuie încurajat sa aiba încredere în sine.
Menirea coach-ului nu este sa rezolve probleme, sa fie un profesor, un sfatuitor, sau chiar un specialist, ci un rezonator, un facilitator, un catalizator, un om care intensifica gradul de constientizare. Obiectivele parteneriatului sportiv-coach-antrenor-parinte sunt stabilite de sportiv (coach-ul putând oferi alternative), vizând de cele mai multe ori deprinderile mentale,
motivatia, încrederea, gestionarea emotiilor si concentrarea folosind principalele tehnici ale antrenamentului mental, stabilirea obiectivelor, relaxarea , vizualizarea, autosugestia, gândirea constructiva , tehnicile cognitive, folosirea rutinelor pentru concentrare si gestionarea nivelului de activare.

Mental coach-i, antrenori si parinti: PRIMUM NON NOCERE

Mai întâi nu face rau, dicton binecunoscut medicilor, este de avut în vedere si în profesiile din domeniul educatiei, iar antrenorul face parte din aceasta categorie. Poate face antrenorul pe lânga pregatirea tehnico-tactica si pe cea fizica si mentala? Sigur ca da, cu conditia sa aiba competentele necesare. El, antrenorul, o face oricum! La fel si parintii! Iar primul nivel de competenta în acest domeniu este dat de cunoasterea propriilor limite. Altfel spus, sa stii pâna unde te bagi: primum non nocere! Complexitatea pregatirii sportului de mare performanta a crescut atât de mult încât specializarea a devenit foarte raspândita, o necesitate as zice, iar competentele legate de antrenamentul fizic si cel mental necesita pregatiri de specialitate care dureaza ani buni. Mai mult si mai ales în cazul pregatirii mentale, competentele se capata
lucrând cu sine, adica asa cum un antrenor are mai mari sanse sa devina competent daca a „simtit” tenisul pe teren si a avut un antrenor, la fel un mental coach devine cu atât mai competent cu cât se antreneaza mai întâi pe sine.

Acasa | Despre | Coaching | Performanta sportiva | Performanta profesionala | Resurse | Contact | Site Map


Back to content | Back to main menu