Coaching pentru Performanta si Armonie


Go to content

Main menu:


Mitul amanarii recompensei

Resurse > Invatarea Deplina

Mitul amânarii recompensei

Persoanele care vor încerca sa caute un scop în aceasta povestire vor fi date în judecata; persoanele care vor cauta o morala, vor fi exilate;
persoanele care vor cauta o intriga, vor fi împuscate
.”
DIN ORDINUL AUTORULUI
Mark Twain, Aventurile lui Huckleberry Finn


Povestea scriitorului care avea nevoie de liniste

Este o poveste adevarata spusa de Ellen Langer în cartea sa The Power of Mindful Learning despre un scriitor care dorea sa lucreze si avea mari dificultati sa se concentreze pentru ca afara, chiar în fata geamului sau, o gasca de copii jucau fotbal cu mare entuziasm si galagie pe masura. Mike a iesit la geam si i-a rugat sa nu mai faca galagie si, pentru ca era constient ca rugamintea lui le strica joaca, i-a recompensat cu câtiva banuti.
Ziua urmatoare, copiii au venit din nou la joaca, facând galagie. Mike i-a recompendat din nou pentru a face mai putina zgomot. Si tot asa timp de o saptamâna, pâna când Mike a ramas fara marunti, asa ca nu le-a mai dat nimic, cautând sa faca tot posibilul pentru a se concentra în conditiile dificile pentru el.
Mike a descoperit astfel ca poate lucra si în cazul în care copiii zgomotosi erau afara savurându-si joaca, asa ca nu le-a mai dat banuti. Copiii au încetat sa mai vina, facându-l pe Mike foarte curios, astfel încât dupa doua saptamâni când l-a întâlnit la piata pe unul dintre ei, l-a întrebat: „De ce nu mai veniti sa va jucati?” Baitul s-a uitat lung la el si i-a raspuns oarecum mirat: „Da’ ce nene, crezi ca veneam pe degeaba?”
O poveste interesanta, nu-i asa? Îmi aduc aminte ca am afirmat de mai multe ori verbal sau în scris ca unul dintre cele mai toxice lucruri pe care i le putem face unui copil care se bucura de joaca lui, pe terenul de sport sau oriunde altundeva, este sa-l „premiem”. Din acel moment, este posibil ca micutul sa faca ceea ce face mai putin pentru bucuria clipei prezente si mai mult pentru „premiul” pe care îl va primi pentru „rezultat”. Iar noi spunem ca l-am „motivat”.
Copiii din povestea de mai sus veneau la început sa se joace pentru ca le placea. Dupa ce au fost platiti, au continuat sa vina pentru bani, iar dupa ce nu au mai fost platiti, au încetat sa se
mai joace; îşi pierdusera placerea initiala.
Si revin cu o „idee fixa” mai veche: pâna la 10 ani, singura motivatie „sanatoasa” pentru un copil care face sport este bucuria jocului. De aceea, simt regret atunci când ma uit cum proiecte generoase si bine gândite undeva, sunt contaminate la noi de persoane care nu le-au înteles în profunzime si care, de cele mai multe ori, sunt „expertii imaginii”.


Munca si joaca

Atunci când ne gândim la munca, suntem obisnuiti, nu-i asa, cu convingeri de tipul: „Daca muncesti acum, vei culege roadele mai târziu”, „Trebuie sa faci sacrificii”, „No pain, No gain”, „Dupa ce-ti faci temele, te poti duce la joaca”, „Daca vrei sa ai succes mai târziu, fii serios” s.a.m.d. Cred ca mai stiti multe altele.
Multi dintre noi asociem de cuvântul
munca presiunea, termenele, posibilitatea esecului, oboseala, lipsa posibilitatii de a alege si inevitabila truda. Munca si temele pentru scoala sunt de cele mai multe ori însotite de o stare neplacuta si de aceea multi dintre noi facem tot ce ne sta în putinta sa le amânam.
Sunt doua modalitati tipice prin care educatorii, parinti sau antrenori, îi încurajeaza pe copii sa faca treburile „neplacute”: ei le promit recompense daca treaba e terminata (sau pedepse daca nu e facuta „cum trebuie”), sau adauga elemente „distractive”. În ambele cazuri, presupozitia implicita este ca activitatea respectiva este oribila sau plictisitoare, ceea ce, bineînteles, întareste sentimentul neplacut initial.
În plus, copiii sunt încurajati sa creada în mitul recompensei prin anumite interpretari neinspirate ale povestilor si basmelor: fiind „cuminte” si maturând cenusa ajungi la venirea printului cel frumos, sau greierele care „pierde timpul” cântând si dansând toata vara moare de foame la venirea toamnei.
Am vazut de multe ori cum „joaca” este transformata în „munca”. Desi pare mai dificil, pentru orice activitate ce pare neplacuta exista o cale de a o face placuta, fara a folosi conditionari de tipul celor „clasice” (si caracteristice secolului 19): recompensa sau pedeapsa. Cautând acele cai, „munca” educatorului, parinte, profesor, sau antrenor, poate deveni mult mai placuta si multumitoare.

Am sa închei cu versurile lui Wang Ken din Song of Joy:

Placerea este starea de a fi atras de ceea ce înveti.
Învatarea înseamna a experimenta aceast tip de stare.
Fara placere, nu exista învatare.
Fara învatare, nu exista placere
.

La care mai adaug cuvintele rostite de Lilian Smith:
Când te opresti si nu mai înveti, nu mai asculti, nu te mai uiti si nu mai întrebi, numai întrebari noi, atunci este timpul sa mori.”

Metaforic vorbind, desigur.

Acasa | Despre | Coaching | Performanta sportiva | Performanta profesionala | Resurse | Contact | Site Map


Sub-Menu:


Back to content | Back to main menu